Titlul: Eliberare medicamente posttransplant Scris de: Dorina Burdulean din Martie 19, 2018, 04:24:29 pm Va reamintesc conditiile in care se pot elibera medicamente in cadrul Programului National de Transplant de organe, tesuturi si celule de origine umana atunci cand valoarea prescriptiei medicale depaseste 3000 lei/luna (conform Ordinului nr.245/2017, art.32 lit.e)):
"e) Pentru tratamentul starii posttransplant in ambulatoriu, medicul specialist din centrele acreditate pentru activitatea de transplant si nominalizate prin ordin al ministrului sanatatii care are in evidenta si monitorizeaza pacientii transplantati elibereaza scrisoare medicala catre medicul prescriptor aflat in relatie contractuala cu casa de asigurari de sanatate la care pacientul se afla in evidenta. In situatia prescrierii tratamentului cu medicamente imunosupresoare, atat pentru bolnavii in status posttransplant aflati in tratament cu medicamente imunosupresoare, cat si pentru bolnavii nou-transplantati, in scrisoarea medicala se consemneaza, in mod obligatoriu, denumirea comuna internationala a medicamentului, denumirea comerciala a acestuia, doza de administrare recomandata, forma farmaceutica/calea de administrare si durata tratamentului. Scrisoarea medicală are valabilitate pe o perioadă maxima de 6 luni calendaristice. In situatia in care valoarea prescriptiei medicale este mai mare de 3.000 lei pe luna, aceasta se elibereaza in farmacie numai daca are aprobarea sefului centrului acreditat." |